LAURA STOICA Peste 3 zile se implinesc 3 ani de cand Laura nu mai este ... nici acum nu pot spune ca m-am obisnuit ... nu, nu ma pot obisnui ca Laura sa nu mai fie. Da, stiu, cineva mi-ar putea raspunde ca ea exista in sufletele noastre, in amintiri. Pentru mine nu e de ajuns, mie imi lipseste la modul profund, a lasat un gol, am pierdut un mare prieten cu care rezonam, cu Laura am impartasit atat de multe, intr-o perioada in care prietenii mei erau extrem de putini, aproape inexistenti. Laura era oaza in care evadam dintre cei 4 pereti, imi dadea putere, ma facea sa redescopar in mine noi resurse, puterea de a merge mai departe, de a trece peste momentele grele, si nu au fost putine, cel putin asa le percepeam in acele vremuri.
Mi-e dor de Laura, de bucataria in care beam uneori cafeaua dimineata, de soarele care patrundea printre draperiile sufrageriei ei, de mirosul florilor de tei atunci cand ne plimbam seara pe Bulevardul Unirii, de fulgii de zapada din preajma Craciunului, de ploaia prin care o vedeam pe Laura in intersectie, venind de la cumparaturi. Mi-e dor sa jucam table, sa stam de vorba la nesfarsit noaptea, Laura intinsa pe un fotoliu fumand o tigara, mi-e dor .... Am si acum canile de cafea pe care mi le-a facut cadou imediat dupa ce eu i-am spus ca-mi plac mult canile ei, am piatra pe care mi-a adus-o din America...
O mai visez uneori si ma trezesc cu o senzatie puternica, ca si cum ar fi prezenta! Uneori ma surprind gandindu-ma la ea si imi dau seama ca in mintea mea e ca un tablou care incepe sa-si piarda culorile sau ca e ca si cum nu ar fi fost niciodata! Si mi-e dor ...
Mi-e dor de Laura, de bucataria in care beam uneori cafeaua dimineata, de soarele care patrundea printre draperiile sufrageriei ei, de mirosul florilor de tei atunci cand ne plimbam seara pe Bulevardul Unirii, de fulgii de zapada din preajma Craciunului, de ploaia prin care o vedeam pe Laura in intersectie, venind de la cumparaturi. Mi-e dor sa jucam table, sa stam de vorba la nesfarsit noaptea, Laura intinsa pe un fotoliu fumand o tigara, mi-e dor .... Am si acum canile de cafea pe care mi le-a facut cadou imediat dupa ce eu i-am spus ca-mi plac mult canile ei, am piatra pe care mi-a adus-o din America...
O mai visez uneori si ma trezesc cu o senzatie puternica, ca si cum ar fi prezenta! Uneori ma surprind gandindu-ma la ea si imi dau seama ca in mintea mea e ca un tablou care incepe sa-si piarda culorile sau ca e ca si cum nu ar fi fost niciodata! Si mi-e dor ...
