LAURA STOICA Peste 3 zile se implinesc 3 ani de cand Laura nu mai este ... nici acum nu pot spune ca m-am obisnuit ... nu, nu ma pot obisnui ca Laura sa nu mai fie. Da, stiu, cineva mi-ar putea raspunde ca ea exista in sufletele noastre, in amintiri. Pentru mine nu e de ajuns, mie imi lipseste la modul profund, a lasat un gol, am pierdut un mare prieten cu care rezonam, cu Laura am impartasit atat de multe, intr-o perioada in care prietenii mei erau extrem de putini, aproape inexistenti. Laura era oaza in care evadam dintre cei 4 pereti, imi dadea putere, ma facea sa redescopar in mine noi resurse, puterea de a merge mai departe, de a trece peste momentele grele, si nu au fost putine, cel putin asa le percepeam in acele vremuri.
Mi-e dor de Laura, de bucataria in care beam uneori cafeaua dimineata, de soarele care patrundea printre draperiile sufrageriei ei, de mirosul florilor de tei atunci cand ne plimbam seara pe Bulevardul Unirii, de fulgii de zapada din preajma Craciunului, de ploaia prin care o vedeam pe Laura in intersectie, venind de la cumparaturi. Mi-e dor sa jucam table, sa stam de vorba la nesfarsit noaptea, Laura intinsa pe un fotoliu fumand o tigara, mi-e dor .... Am si acum canile de cafea pe care mi le-a facut cadou imediat dupa ce eu i-am spus ca-mi plac mult canile ei, am piatra pe care mi-a adus-o din America...
O mai visez uneori si ma trezesc cu o senzatie puternica, ca si cum ar fi prezenta! Uneori ma surprind gandindu-ma la ea si imi dau seama ca in mintea mea e ca un tablou care incepe sa-si piarda culorile sau ca e ca si cum nu ar fi fost niciodata! Si mi-e dor ...
Mi-e dor de Laura, de bucataria in care beam uneori cafeaua dimineata, de soarele care patrundea printre draperiile sufrageriei ei, de mirosul florilor de tei atunci cand ne plimbam seara pe Bulevardul Unirii, de fulgii de zapada din preajma Craciunului, de ploaia prin care o vedeam pe Laura in intersectie, venind de la cumparaturi. Mi-e dor sa jucam table, sa stam de vorba la nesfarsit noaptea, Laura intinsa pe un fotoliu fumand o tigara, mi-e dor .... Am si acum canile de cafea pe care mi le-a facut cadou imediat dupa ce eu i-am spus ca-mi plac mult canile ei, am piatra pe care mi-a adus-o din America...
O mai visez uneori si ma trezesc cu o senzatie puternica, ca si cum ar fi prezenta! Uneori ma surprind gandindu-ma la ea si imi dau seama ca in mintea mea e ca un tablou care incepe sa-si piarda culorile sau ca e ca si cum nu ar fi fost niciodata! Si mi-e dor ...
Buna, Stefan!
RăspundețiȘtergereM-a impresionat ce ai scris aici despre Laura... Cu toate ca stiam, stiu de foarte mult timp relatia voastra extraordinar de frumoasa, de speciala...
Da, au trecut 3 ani de cand Laura, Cristi si copilul lor au plecat de langa noi...
Stau vis-a-vis de cimitirul Bellu si aproape ca pot sa-i vad mormantul din casa...
Atat de trist, atat de gol, atat de singur...
Ma doare cand ma gandesc la muntele de flori si coroane din ziua inmormantarii si cand vad ca acum nimeni nu-i mai aprinde nici macar o lumanare... E asa de trist!
Si mie mi-e dor de Laura... Stefan... vino maine la cimitir!
Buna, Ana Maria, iti multumesc pt mesaj, ma bucur ca exista oameni care nu au uitat-o pe Laura. Si stiu ca tu ai si scris despre Laura ft frumos. Nu am avut puterea sa merg la cimitir din ziua inmormantarii Laurei si pana azi. O sa merg ... intr-o zi! Pentru mine Laura nu e acolo.
RăspundețiȘtergeresi pe mine m-a impresionat...mai ca am reusit sa mi-o imaginez pe laura prin ploaie,cu multe plase,trecand strada,sau fumand o tigara la cafea in fotoliu...daca e ceva ce regret enorm este ca nu am cunoscut-o p laura cat tp a trait.nu am avut sansa sa merg la concertele ei,fiind f putin promovata de posturile tv,radio.cand voi mai trece prin bucuresti,promit sa-i aprind o lumanare chiar daca si eu,asa ca si tine stefan,refuz sa cred ca laura e acolo.poate ca a trecut dincolo dar stiu ca intr-o zi ne vom intalni cu ea...
RăspundețiȘtergeream dat de acest blog din greseala dar va spun ca de fiecare data cand vad,aud numele laura stoica ma trece un fior.este un fior greu de descris,dar il pot asocia cu un regret imens ca ea nu mai este printre noi si tot odata am o mare admiratie fata de vocea ei care eeste inconfundabila.artistele nostre s-au intalnit sus in ceruri.
RăspundețiȘtergere