Stefan Aruxandei ... ganduri

vineri, 20 martie 2009


Filme si actori care merita (sau nu) ...


Am reusit sa vad aproape toate filmele care au fost candidate anul acesta la premiile Oscar. Unele mi-au placut foarte mult, iar altele nu vad de ce au fost cotate atat de bine. Unii dintre actorii nominalizati la Oscar au facut roluri fenomenale, si i-as aminti aici pe Kate Winslet ( The reader ), Sean Penn ( Milk ), Melissa Leo ( Frozen River) , Heath Ledger ( The dark night), Richard Jenkins ( The visitor ) , Michael Shannon ( Revolutionary Road ), Meryl Streep ( Doubt).
"The Reader" e un film excelent, care putea foarte bine sa castige si Oscarul pentru cel mai bun film, la fel si "Milk".
A fost o concurenta foarte stransa, un an cu filme si roluri de senzatie. S-a detasat clar Kate Winslet, nu se compara cu rolul lui Meryl Streep din "Doubt" , un rol si joc bun, fara indoiala, doar vorbim de Meryl Streep, insa aceasta a fost depasita de interpretarea lui Kate Winslet. Mi-a fost frica ca va castiga Mickey Rourke la categoria " cel mai bun actor intr-un rol principal", dar slava Domnului ca n-a fost asa. Nu inteleg toata aceasta nebunie, sa fie premiat un actor doar pentru ca e un distrus ( din vina sa, nu a altora ) care a avut puterea de a se ridica putin din gunoi si ca a putut juca normal, asa cum se presupune ca ar trebui sa faca orice om care e actor? Rourke nu face un rol de exceptie, asa cum des s-a vehiculat, ci are un joc linear, cu o singura strafulgerare de emotie/durere/revolta/tristete. Dar atat, in rest nimic senzational. As fi fost revoltat sa fi castigat acest domn in fata genialului Sean Penn, care e intr-adevar un mare actor.
Alte 2 filme care nu prea aveau ce cauta printre favorite sunt: "Frost/Nixon" si "The curious case of Benjamin Button", primul, in afara de momentele istorice pe care le relateaza, nu este cu nimic spectaculos, iar al doilea ( mare dezamagire pentru mine, ma asteptam la mult mai mult dupa atata reclama) e un film care ar fi putut "sparge" concurenta, insa e foarte monoton, atat Brad Pitt, cat si Cate Blanchet au un joc care se incadreaza in normalitate la nivelul lor, adica nu stralucesc cu nimic. Din punctul meu de vedere, Brad Pitt nu avea ce cauta printre nominalizatii din acest an la categoria "cel mai bun actor intr-un rol principal".
"Slumdog Millionaire" e un film cu toate ingredientele pentru succes, asa cum si are. Fara actori de renume, reuseste sa impresioneze printr-un ritm fascinant, care te tine lipit de ecran, actorii, de la cei mici de tot, pana la cei mari, isi sustin foarte bine partiturile . E un film care merita vazut cu adevarat, din multe puncte de vedere. Merita premiile Oscar. De asemenea, "Milk" este sclipitor, iar in fata lui Sean Penn nu putem decat sa ne plecam, un actor demential.
Nu pot intelege un lucru: cum a putut fi nominalizat la Oscar cu rolul sau din penibilul film "Tropic Thunder" dl. Robert Downey Jr. ? Asta e peste puterea mea de a-mi explica, e o porcarie de film, nu as sfatui pe nimeni sa-si piarda timpul cu asa ceva, mai bine dormi in timpul ala.

Un mare nedreptatit, intr-adevar, mi se pare Leonardo DiCaprio, cu rolul sau din "Revolutionary Road", merita de 1000 de ori mai mult sa fie nomizalizat fata de Brad Pitt, care nu joaca mai nimic, in afara de un machiaj exceptional, dar totusi, asta e meritul make-up-ului, nu al actorului ... DiCaprio e foarte bun in "Revolutionary Road" , la fel de bun ca si Kate Winslet, 2 actori minunati, de cursa lunga.
Un film care a facut mare valva si , din punctul meu de vedere, nu merita deloc, este "Vicky, Cristina, Barcelona", in regia lui Woody Allen. Un film fara ritm, plictisitor, plat, in care Penelope Cruz iese bine in evidenta, dar nu neaparat pentru ca este geniala, ci doar in comparatie cu ceilalti actori, care se "conformeaza" atmosferei filmului, adica "varza". Insa, sa fim seriosi, rolul lui Penelope nu era musai de Oscar. De exemplu, in "Volver", Penelope Cruz a fost mult mai buna. Dar, ma rog ... Ca rol secundar nici nu avea cine alticineva sa ia Oscarul in acest an.

Oricum, in comparatie cu alti ani, ca si castigatori de Oscar, anul acesta aproape tot ceea ce mi-am dorit s-a si adeverit, am avut aceasta satisfactie. Spor la vazut filme bune!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu